25 de povești cu morală pentru copii
34,90 lei49,90 lei (-30%)
Este o carte de povești motivaționale, dedicată dezvoltării corecte a copiilor, a înțelegerii sentimentelor sau trăirilor acestora, astfel încât atunci când vor deveni adulți, să aibă însușite toate principiile sănătoase care îi vor face persoane responsabile și echilibrate din toate punctele de vedere.
Orice părinte conștientizează că cel mai de preț și mai minunat cadou primit de la viață este copilul său, pentru care este capabil să facă orice sacrificiu, căruia oricând va încerca să-i ofere, alături de iubirea sa, hrană, lucruri materiale și o educație deosebită.
Astfel, acest volum cuprinde povestiri pentru diferite comportamente, pentru diferite sentimente trăite de copilul tău, ca alături de el să înveți chiar tu cum să reacționezi în anumite momente ale vieții. Asta, pentru a nu oferi reacția greșită” copilului tău și mă refer aici la faptul că nu este necesar să „dresăm” copiii oferindu-le doar două opțiuni, „pedeapsă” și „recompensă”, pentru acțiunile lor. Este important să lăsăm copiii să aleagă, pentru că asta este viața, o sumă de alegeri, dar să avem răbdare să-i învățam să discearnă între bine și rău, explicând de ce este bine sau rău.
Așa că orice ar fi, comunicați cu copilul vostru, privindu-l ca pe un adult în miniatură, găsiți cât mai mult timp pentru a-l petrece cu el, jucați-vă împreună, oferiți-i modele corecte în familie, pentru că voi sunteți exemplul lui.
Informații suplimentare
Greutate | 0,25 kg |
---|---|
An de publicare | 2022 |
Autor | Aurel David |
Editura | MyBestseller |
Număr pagini | 94 |
Tipul cartii | Paperback |
Format | Paperback Color |
Dimensiuni | 17×24 cm |
1 Evaluare pentru acest produs
Întrebări generale
Momentan nu sunt întrebări
by Cristina
Poveștile din carte sunt ușor de citit, au imagini animate ce încântă copiii, cu morala -invatatura la fiecare poveste.
Fetita mea a citit cu mare placere aceasta carte.
Recomand aceasta carte tuturor copiiilor.