Proxima și cartea de aur

Proxima și Cartea de Aur scoate în evidență tocmai libertatea de invidiat a science-fiction-ului, capacitatea lui de a se manifesta în teritorii incredibile, în care poți jongla cu timpul, spațiul și existența fără alte constrângeri decât cele dictate de propria închipuire. N.B. Rossini imaginează Pământul într-un viitor nedefinit, la un secol distanță de instaurarea unei Noi Ere. Tabloul geografic nu pare schimbat față de cel actual, real, dar economicul și politicul au evoluat pe coordonate primejdioase, conducând la perspectiva sumbră a deteriorării rasei umane amenințate cu dispariția treptată.
Organizația mondială tentaculară, globalizarea, pericolul științei care desconsideră etica, riscul de a transforma omul într-o ființă care ajunge să trăiască precum un robot, discriminarea prin selecție genetică, restricționarea educației, cataclismul astronomic, influența extraterestră asupra destinului individual și planetar, influență care încalcă nu doar legile evoluției terestre, ci și ale Universului, toate aceste teme sunt puse în discuție în romanul de față. (Antuza Genescu)

„Soluția găsită se numește crimă […] Aţi distrus planeta cu experimente şi războaie nucleare, aţi tăiat pădurile, ne-aţi otrăvit pământul, aerul şi apa, ne-ați intoxicat mâncarea şi câte şi mai câte, iar acum, tot omul sărac trebuie să se limiteze, tot viaţa lui mizerabilă şi a dracului de scurtă trebuie să sufere din cauza constrângerilor? Cărţile tipărite au dispărut complet, iar cele virtuale nu mai sunt puse decât la dispoziţia copiilor superdotaţi, tot mai puțini la număr, de altfel; bibliotecile publice nu mai există, ştiinţa şi tehnologia s-au limitat, pentru omul de rând, la câteva obiecte de uz casnic. Cu toate astea, suntem ghidați de roboți în viața privată, socială şi profesională şi, deși planeta a devenit un loc aproape pustiu, oamenii nu mai pot călători, sub pretextul pericolului la care se expun. Raţii de alimente şi îmbrăcăminte, raţii de curent electric, raţii, raţii, raţii. Peste tot numai raţii.” (N.B. Rossini)