Vulturul (Vol. 3) – Magna Valachia

49,90 lei

Librărie: Radu Theodoru

In stock

„Vulturul este cel mai bun roman al lui Radu Theodoru, una dintre cele mai bune cărți de inspirație istorică apărute la noi.” (Nicolae Baltag)

Compare
  Chat

„Cine a citit mai mult decât în cărțile de școală despre Mihai, își poate da ușor seama de faptul că în Vulturul, Radu Theodoru a apelat la o documentare de erudit, pe care a topit-o într-o fantezie realistă, fără amputări și fără excrescențe fictive: desigur, a complinit multe lacune documentare, a inversat mici detalii biografice, a populat biografia eroului cu personaje de coloratură, dar n-a ieșit din cadrul organic al lucrurilor. Contribuția autorului constă în primul rând în descoperirea unor trăsături pe care portretele, studiile, narațiunile anterioare, dedicate aceluiași subiect, nu le conțineau; Mihai apare astfel nu numai ca un erou, un viteaz, de unde și numele lui legendar, ci și ca un mare gânditor politic, ca un diplomat umanist ce-și depășea și epoca, și spațiul.
Din carte reiese cu prisosință că Magna Valachia, concepută ca un laitmotiv al acțiunilor sale, e o idee politică și nu o pasiune de condotier. Om de renaștere, cu preocupări intelectuale, ambițios, dar și generos, cavaler european și în același timp un pământean, un valah, Mihai e conceput ca un personaj ce contribuie la schimbarea istoriei europene.”

Emil Manu

„Avem de-a face cu un scriitor care trăieşte concomitent cele trei ipostaze ale timpului: trecut-prezent-viitor. Şi cele trei dimensiuni ale timpului istoric: istoria antică, medieval – epoca lui Mihai Viteazu și modernă şi contemporană, căci fără istorie s-ar afla «în pustiul în care bat toate vânturile lumii».”

Vasile Rusu

„Vulturul este cel mai bun roman al lui Radu Theodoru, una dintre cele mai bune cărți de inspirație istorică apărute la noi.”

Nicolae Baltag

Informații suplimentare

Greutate 0,5 kg
Autor

Radu Theodoru

Dimensiuni

A5

Editura

Ambra

Format

Paperback

ISBN

978-606-9715-09-3

Număr pagini

502

Tipul cartii

Paperback

Fii primul care să scrie o recenzie pentru “Vulturul (Vol. 3) – Magna Valachia”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Opinii

Momentan nu sunt păreri despre acest produs.

Nu sunt alte oferte legate de acest produs.

Întrebări generale

Momentan nu sunt întrebări

Meniu

Chat
Chat
Questions, doubts, issues? We're here to help you!
Connecting...
Momentan, niciun operator nu este disponibil. Te rugăm să încerci mai târziu sau să trimiți un mesaj.
Our operators are busy. Please try again later
:
:
:
Ai întrebări? Scrie-ne!
:
:
Această conversație s-a încheiat
A fost această conversație utilă? Votează-o.
Good Bad