La fel ca şi Hidra, Cameleonul este rodul unei fantezii. Dacă cineva găseşte vreo asemănare cu persoane, fapte sau întâmplări reale, poate face asta, dar pe proprie răspundere.
Cameleonul este, într-un fel, o continuare a Hidrei, dar se poate citi şi independent. Este un roman „în oglindă”, acţiunea petrecând-se în aceeaşi perioadă ca şi cea din Hidra care este prezentă şi aici, dar penetrarea în structura acesteia este mai profundă.
Personajului principal, o chintesenţă a răului, i se opune, pentru echilibru, un grup din clasa de mijloc a societăţii româneşti care transmite mesajul că nimic nu este încă pierdut, că mai sunt oameni care judecă normal şi al căror exemplu ar trebui urmat.
Trimiterile la situaţii politice cărora, eventual, li se pot găsi apropieri în viaţa politică actuală, nu vor place unora şi vor cauza, poate, plictiseală altora. Nu am renunţat la acele pagini tocmai pentru a-i lovi pe primii şi pentru a-i trezi pe ultimii. (Mircea Ionescu)
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie.