Io, al Doilea

Hârșit cu lumea și fățuit de vreme, Toma T. Mugea scrie, în vremuri de restriște, după cum singur recunoaște, o carte în care pune „o viață de om așa cum a fost ea”, așezată la rădăcina conștiinței de sine, propunând un cod propriu de citire a vieții, pe care îl înțelege potrivit sieși, simplu și frust, uneori poate prea frust… dar adevărat. Adevărul vieții dă calitatea unei opere de artă. Pofte, pasiuni și porniri, scandaluri, apropieri și despărțiri, drumuri prin lume și întâlniri cu oameni de la care omul se șlefuiește, clinici, suferință și speranță, vânători cu traista plină de povești… Fugit din orice șabloane, autorul pune totul în sacii unei Pandore darnice, îi încarcă în căruță și-i duce la moară, îi preface în făina aducerii-aminte sau poate a uitării, așază o parte în cămara de taină a sufletului său, iar cealaltă parte o dăruie tuturor, purtată de vânturile unui destin zbuciumat… „Io, al Doilea”.

Dorel Vișan