ReUMANIZAȚI(!) – Reflecții ghidate despre compasiune, comunicare și dezvăț în actul medical (PDF)

Într-o lume din ce în ce mai grăbită, în care noi, medicii, am învățat să ne concentrăm pe fiabilitatea analizelor de laborator, pe eficacitatea medicamentelor prescrise, pe intervențiile chirurgicale sofisticate, această carte ne amintește să fim oameni și nu doar medici. Și să ne tratăm pacienții așa cum ne-am dori noi să fim tratați dacă am fi în locul lor.

Este o carte despre lucruri simple, dar uitate și aproape niciodată formal predate. Este o carte despre puterea vindecătoare a cuvintelor. Despre puterea unei sincere strângeri de mână sau a unei simple tăceri.

Dr. Cătălin Popescu, dermatolog, București

O provocare pe care o accept cu entuziasm și speranță! Trăim într-o lume nebună, o vâltoare a timpului din care cu greu putem ieși, pacienți și medici, deopotrivă. Resimțim zi de zi frustrarea, dezamăgirea, neîmplinirea sau neputința în relația medic-pacient, indiferent în ce postură ne aflăm. Dar ni se întâmplă și lucruri minunate ce izvorăsc din încredere, respect, empatie, curaj. Deci se poate! Tratamentul poate fi mai simplu decât pare, el se află în adâncul ființei noastre. Mai greu a fost cu stabilirea diagnosticului și îți multumesc pentru asta, autorule drag!

Dr. Emiliana Costiug, medicină de familie, Cluj-Napoca

Este senzațională cartea ta. Sunt absolut uimită și recunoscătoare. Că te-ai gândit să o scrii. Că ai avut curajul. Că ai pus degetul pe rană. E documentație, e logică, e substanțiere și e empatie. E conformă cu tot ceea ce gândesc și simt eu, de pildă, în această etapă a vieții mele.

Dr. Simona Melnic, geriatrie, CEO MedicHub, București

(…) Cartea are toate ingredientele unui puzzle de calitate și cititorul este atras de la început într-un joc de perspicacitate pentru a îmbina idei decupate și pentru a reconstitui un întreg: (percepții despre) medicina ultimelor decenii. Tema acestui puzzle este de larg interes și se bazează pe interpretarea modernă a unor

elemente din Jurământul lui Hipocrate, care pledează pentru umanismul medicului, compasiune, respect, bun-simț, comunicare… Culoarea dominantă a acestui puzzle este îndemnul la reflecție care se regăsește inserat în fiecare capitol, astfel încât să fie ușor de identificat de unde să începi să citești ca să înțelegi totul și să poți începe să citești cartea de oriunde ți se pare relevant. Medicul este invitat să intre în joc și să-şi reevalueze poziţia personală în relaţia pacient–medic–boală. (…)

Dr. Marinela van den HEUVEL -OLĂROIU, medicină de familie, geriatrie, Craiova

O carte-poveste despre îngrijirea sănătății în peisajul mioritic reprezintă o necesitate; ea poate fi un semnal de alarmă pentru toți cei care, sub o formă sau alta, interacționează cu pacientul pe plaiuri autohtone. Un cunoscător al sistemului sanitar atrage atenția asupra pierderii unor componente esențiale care validează actul medical: comunicarea, compasiunea, respectul reciproc, empatia… și lista ar putea continua… Bunul simț dublat de pregătirea profesională ar trebui să guverneze alegerile noastre atunci când vorbim de limita dintre viață și moarte. Dincolo de birocratizarea excesivă a actului medical, de tehnicizarea împinsă la absurd a unor manevre sau investigații făcute de teama malpraxisului sau la cererea pacientului sau aparținătorilor rămânem oameni dornici să înțeleagă și să fie înțeleși. Sau ar trebui să rămânem pur și simplu oameni care doresc să comunice eficient, să îi facem pe cei aflați în suferință să se simtă bine, să atingă acea „stare de bine” în măsura posibilului… sau, atunci când aparent nu se mai poate face nimic, să ușurăm suferința… pur și simplu! Pledând pentru compasiune și comunicare, relatând cu măiestrie povești trăite sau furnizate de terți în drumul parcurs prin clinici mari sau mici, cartea dr. Iordache poate trezi la viață dorința de a aborda altfel situațiile medicale întâlnite; cadre medicale care nu au fost „școlite” în arta comunicării au ocazia să reflecteze la opiniile prezentate în paginile cărții și să aleagă ceea ce li se potrivește…

Dr. Diana Brînzei, medicină de urgență, Arad

O carte care te invită la introspecție, la autoanaliza metodei de lucru. O carte care îți pune multe semne de întrebare. În hățișul birocratic, care zilnic creează o presiune imensă pe activitatea de medic de familie, trebuie găsit obligatoriu acel răgaz în care să privești pacientul în ochi, să-l atingi , să încerci să-l înțelegi și, foarte important, el să simtă această înțelegere, să simtă COMPASIUNE.

Dr. Carmen Mihalache, medicină de familie, Izvorul Mureșului

„Pe unii oameni îi vindeci cu vorba bună”, îmi spune mama mea, și ea tot medic. Într-un sistem medical ce devine tot mai tehnologizat și supus protocoalelor, cartea aceasta ne reamintește că trebuie să fim umani. Dr. Nicolae Iordache Iordache scrie o carte ce ar trebui să fie materie de studiu în facultățile de medicină.

Dr. Dorin Bică, neurochirurgie, București

Cartea domnului dr. Nicolae-Iordache Iordache este în esență despre comunicare și, în special, despre comunicarea medic-pacient. Astăzi am ajuns să nu mai știm să ascultăm, ascultarea fiind o parte extrem de importantă a comunicării. Degeaba emitem dacă nu avem un receptor. Acest lucru scade considerabil calitatea comunicării, dar și a altor elemente umane direct legate de aceasta, ca de exemplu a compasiunii, a empatiei, a răbdării. Cartea de față ne oferă o unealtă de introspecție și educație non-formală cu ajutorul căreia putem să ne îmbunătățim atât calitățile de receptor, cât și de emițător, deci implicit interfața umană.

Dr. Sergiu Sîngeorzan, epidemiologie, Miercurea Ciuc

(…) Omenirea a progresat în ultimii 500 de ani enorm fiindcă am acceptat că nu știm tot și că greșim încontinuu, dar putem corecta greșelile în timpul vieții. DEZVĂȚUL este un element esențial atât pentru noi fiecare ca ființă, dar și pentru cei din jurul nostru, mai ales pentru doctori care au dubla calitate: de educatori

(pentru discipoli și pacienți), dar și de salvatori. Într-o breaslă în care s-au stimulat competiția și orgoliul (de prea multe ori absurd, ca și competiția care ar trebui să fie doar cu tine) va fi dificil să convingi că trebuie dezvăț, dar nu imposibil. Mulți dintre noi sunt iluminați când trec dincolo de linia pe care ai descris-o în cabinetul pediatrului tău, devin pacienți. Ar fi bine să nu fie nevoie. Ar fi bine ca, încă de la primul pas – admiterea la medicină – selecția să fie făcută și ținând cont de această calitate COMPASIUNE. Închei: cartea ta ar trebui să li se adreseze în primul rând tinerilor care vor să aleagă această cale. Această profesie nu se poate baza doar pe știință și orgoliu, fără vocație (smerenie și compasiune), nu vom avea doctori umani mai eficienți decât Inteligența Artificială.

Dr. Eleodor Cârstoiu, chirurgie ortopedie pediatrică

Lectura mi-a provocat un amalgam de emoții. Mi-a reamintit de privilegiul de a fi recipientul încrederii pacienților, de a ne permite, ca medici, să pătrundem adânc atât în ființa lor fizică, dar și psihică, de a fi aproapele lor în momentele de cumpănă ale vieții sau, uneori, la cumpăna dintre viață și moarte, de a le ține soarta „în mâini” în momentele lor de nevoie, neputință și vulnerabilitate așa cum doar părinții lor au mai avut privilegiul. Ca răsplată suntem datori să fim oameni și să îi tratăm ca pe oameni, iar asta nu se poate fără compasiune, așa cum niciun părinte nu e părinte doar hrănindu-și și îmbrăcându-și copilul. Ca să-l citez pe autorul unei cărți pe care tocmai o ascult, „… all too often we forget the meaning of «care» in healthcare…” În România, poate mai mult ca altundeva, e nevoie de umanitate, de compasiune, de empatie în relațiile dintre oameni în general și dintre participanții la actul medical în cazul de față. Probabil că niciun medic sau asistentă nu uită că au în fața lor niște semeni, însă în tumultul și agitația timpurilor pe care le trăim e ușor să te lași copleșit de propriile emoții, gânduri și probleme și să uiți asta. Cartea dumneastră vine să ne reamintească că suntem și trebuie să ne purtăm ca oameni. Cartea dumneavoastră nu a fost nicicând mai necesară (…).

Dr. Petru Daniel Vaida, ORL, Chirurgie cervicofacială, Birmingham, UK

(…) Am început târziu aseară să citesc, dar am citit efectiv pe nerăsuflate până la ore mici ale nopții. Azi, de gardă fiind, între doi pacienți în camera de primire (și au fost destui) mai „furam” câteva rânduri. Tu ești psiholog, medic, filozof. E o carte cu suflet, dar și cu multă corectitudine, știință, exactitate. Și cu multă compasiune… Îți mulțumesc în numele meu și al celor ce o vor citi. E deosebită!

Dr. Andreea Moldovan, Boli Infecțioase, Brașov

(…) Compasiunea pentru mine a izvorât greu, probabil din cauza trecutului meu, printr-o coincidență fericită, și anume posibilitatea de a ieși din rutina unui oraș mare, unui spital mare și de a face parte dintr-o comunitate frumoasă, cea a Caravanei cu Medici. Sunt convins că absolut toți colegii mei medici pornesc cu un grad mare de compasiune, de fapt ăsta cred că este principalul motiv pentru care dai la Medicină, dorința de a-ți ajuta aproapele. Din păcate, pe parcursul anilor de facultate și mai ales celor de rezidențiat, se pun cărămizi grele ce izolează acest sertar al empatiei, compasiunii față de pacient, iar motivele sunt diverse.

Cu toții avem nevoie de situații, împrejurări care să ne reînvie și această parte, care din punctul meu de vedere definește meseria de medic și calitatea actului medical oferit. Iar această carte servește ca un adevărat atlas, articol, protocol care ne învață că trebuie să fim și medici, și oameni și da, zâmbetul, empatia și compasiunea față de un om aflat în suferină încă sunt un panaceu.

Dr. Mihai Ranete, radiolog, București

(…) Aceste lucruri nu cred să fi fost puse în această lumină, scrise. Se referă direct la ceea ce de multe ori lipsește cu desăvârșire — compasiunea! Ați văzut vreodată teama din privirea unui om înainte de o operație?? Sau când se trezește din comă?? Când nimic din ceea ce știa nu mai este la fel?? Când este înconjurat de oameni noi… și el nu mai are controlul?? E nevoie de atât de puțin, pentru ca acel om să se simtă măcar puțin în siguranță… Să îl privești (nu ca pe o boală, nu ca pe un număr de pat!!!), să îl asculți (ca pe un OM!!), să îi vorbești (de la egal la egal!!), să fii acolo! Nu știu câți vor citi această carte, dar părerea mea este că despre COMPASIUNE, despre OMENIE, dacă am

învățat-o și ne-am dezvățat de ea, pentru că… suntem prea stresați, nu-i așa??… sau dacă am uitat-o, ar trebui să devină materie de curs în facultăți!! Și nu doar în Medicină… Aș prezenta-o la toate congresele în care se vorbește despre interacțiunea medic–pacient… și boala. Pentru că boala ne face vulnerabili. Și atunci, cu atât mai mult, avem nevoie de empatie!!! Nu de milă!!! De mai mult de atât!!

Psiholog Sorina Cristea, București

Interesantă, cu un limbaj ușor de urmărit, cartea ReUmanizați(!) este într-adevăr o invitație către introspecție. Întâmplările cu care este presărată surprind perfect interacțiunile tipice în cadrul întâlnirilor medic-pacient, fiind ideale pentru a ridica probleme și a pune cititorul pe gânduri.

Cred că ar trebui să ajungă în mâinile oricărui student la medicină care aspiră spre mai bine în interacțiunile medic-pacient. Ba chiar citirea ei de către studenți ar putea face dezvățul o parte mai puțin necesară. Cum ar arăta o lume în care, încă din facultate, pregătirea medicală ar avea în centrul ei pacientul mai degrabă decât boala acestuia?

ReUmanizați(!) ilustrează perfect faptul că simpla competență clinică nu este îndeajuns pentru a oferi pacientului o experiență cât mai bună. Empatia, comunicarea bună și ascultarea îngrijorărilor pe care acesta le are sunt doar câteva dintre trăsăturile care pot schimba radical percepția pacientului despre întâlnire.

Mara Popescu, student medicină, Londra

(…) Lucrez de 20 de ani în business medical și de 5 cu inovatori în sănătate și am ajuns la concluzia că umanul este cel care ne ajută să mergem mai departe, acel uman variabil, acel uman pe care îl avem în copilărie și pe care familia, școala și meseria ni-l reduc încet-încet dacă le lăsăm. Văd multe discuții de la niște oameni vizionari ca dr. Eric Topol cum că Inteligența artificială și inovația ar putea lăsa loc în medicină de mai multă umanitate. www.medscape.com/features/public/machine

Și totuși, ne punem prea puțin problema cum creștem această umanitate, dezvoltându-ne compasiunea față de ceilalți, pentru că,

dacă „funcția creează organul”, cred că la prea mulți dintre noi folosirea prea rară (întotdeauna din motive obiective și argumentate, mai ales economic) a compasiunii a dus la dependența de sisteme, de reguli și la blocaje în capacitatea de a schimba sau a influența schimbarea.

Nicu acoperă acest gol enorm (o cavitate virtuală de fapt) pe care, dacă îl veți pune/dezvolta în viața voastră profesională și personală, vă veți încânta pacienții, aparținătorii și colegii, și veți fi mai pregătiți pentru schimbarea și inovația care ne așteaptă.

Citește această carte, vezi medicina și sănătatea (și) cu compasiune, acționează, și când vei fi pacient/ă la rândul tău (nu așa departe la cum arată contextul actual), vei primi ceea ce omul din tine va avea nevoie!”

Dr. Ion-Gheorghe PETROVAI, Marketer, Motivat de Inovație, FreshBlood HealthTech , Cluj-Napoca

Volumul este un mic îndreptar practic de bune maniere… medicale. Prin abordarea directă, fără ocolișuri, a unor probleme serioase de comunicare cu care se confruntă pacientul român și, în general, oricine intră în contact cu sistemul de sănătate, Nicu Iordache evită un ton didactic și plictisitor, reușind să ofere soluții simple, dar mai puțin aparente. Toate susținute de o serie de dovezi din studii de specialitate și de exemple anecdotice, care adaugă culoare și fac lectura mai ușoară. Poate fi o cale prin care profesioniștii din domeniul sănătății ar putea dobândi noțiuni de comunicare și de empatie, altfel absente din orice program de studiu.

Dr. Aurel F. Marin, epidemiologie, editor și jurnalist

O carte-prospect, cu instrucțiuni de utilizare pentru compasiunea pe care o avem cu toții în noi, mai multă sau mai puțină, și să sperăm că de acum o vom valorifica și în practica clinică. Cu atenție ne-ai împărtășit care sunt dozele de administrare eficiente pentru a vindeca rănile pacienților produse de un sistem defect, unele practici toxice și de o cultură încă neapusă a relației terapeutice de tip paternalist. Dar mai ales, cum să ne vindecăm noi de ele. (…) Poate par idealistă

vorbind la persoana I plural, dar sunt sigură că oricine va ajunge să te citească va fi cucerit de profesionalismul și rigoarea cu care te-ai documentat, de pildele cu tâlc presărate spre deliciul nostru și de inserțiile care întăresc motivația ta de a scrie o asemenea carte și subliniază expertiza din postura de pacient, aparținător și mentor.

Nutriționist Mihaela Acasandrei, Iași

Fiecare paragraf în parte descrie realități nespuse. Nu am avut curajul să le transpunem în cuvinte sau am considerat că sunt puerile și fără importanță. Citindu-le, atârnă greu. Relația stabilită cu pacientul este esențială, la fel și încrederea acestuia în tine.

Mergând pe firul lucrării, trăiești cu ideea că părți importante din ea sunt scrise de tine, sunt situații trăite și simțite de majoritatea profesioniștilor, dar nimeni până acum în România nu a avut curajul să le adune, să ne arate cum putem folosi latura umană, empatia, compasiunea în profesie. Că acest lucru este normal și că ne ajută să înțelegem și să dobândim răspuns rapid în terapiile aplicate. (…)

O carte care aproape se citește singură, atât de captivantă am perceput-o, o carte despre realitate, sisteme, valori, emoții, profesionalism, o carte care nu te încorsetează în tipare, îți oferă libertatea de a gândi, de a găsi situații similare, îți oferă șansa de a te privi ca profesionist dintr-un alt unghi, te ajută să te dezvolți, să te corectezi, să ai curajul să evoluezi din punct de vedere empatic, să pui în balanță propriile valori și practici.

Asistent medical Andreea Manole, Piatra Neamț

Noi, studenții mediciniști, considerăm că „e normal să facem bine!” și vrem să învățăm cum să-i facem bine pe cei care au nevoie de noi. Ne pasă de oameni și vrem să deprindem arta comunicării cu empatie și tact. Am găsit ghidarea și inspirația de care aveam nevoie în rândurile acestei cărți. Am (re)învățat și înțeles care e importanța compasiunii în actul medical și cât de important e să simțim, gândim și acționăm cu empatie față de cei din jur. Avem totuși nevoie să învățăm și să vorbim despre compasiune sau

comunicare mai des. Poate asta sună a ceva firesc, dar realitatea e că învățăm mai mult din cărți, mai puțin de la oameni, și că uneori ne uităm la inima acestora doar la suprafață. Am încredere totuși că asta se va schimba și că această carte va juca un rol important în acest proces.

Student medicină Ruxandra Simonescu-Colan, Cluj-Napoca

(…) Medic fiind, deși nu unul cu răspundere ce atârnă de un fir de viață, am simțit emoția din spatele situațiilor relatate. Confirm necesitatea comunicării și empatiei celor din sistemul medical față de pacienții lor. Cel mai bine simți asta pe pielea ta, când și tu ești pacientul altui coleg. De ambele baricade se află oameni, cu bagaje emoționale și nevoi diferite. Avem așteptări mari în general, accentuate de obicei de momentele acute de instabilitate a stării de sănătate, momente frumos subliniate în această carte.

O carte ce își satisface bine obiectivele de reflecție, dacă ai ales meseria asta cu pasiune te atinge, te face să-ți recondiționezi atitudinea, te duce prin toate interacțiunile avute cu pacienții tăi.

Cu adevărat facultatea de medicină, specializările, rezidențiatul și toate te învață tehnici, proceduri, protocoale, medical, dar aspectul uman este neglijat. O idee foarte bună, de citit la început la drum și musai de reluat după câțiva ani de interacțiune cu pacienții, după cum spune autorul pentru reflecții ghidate întru compasiune, comunicare și dezvăț. (…)

Dr. Andreea Jianu, ortodonție și ortopedie dento-facială, Sibiu

Ca persoană care experimentez zilnic relația medic-pacient, îl găsesc un pic părtinitor. Ca pacient într-o situație critică și unică, m-am IZBIT de unele aspecte crude cuprinse în material. Undeva există o barieră. Iar această barieră se numește LIPSA EMPATIEI într-adevăr. Oboseala, frustrarea, chiar practica defensivă a personalului medical ca urmare a reacției publice generale și individuale estompează acest amănunt.

Dr. Mihaela Udrescu, medicină de familie, gastroenterolog, București