Ocean House – o vila din Hermosa Beach, California – devine scena dramelor emotionale si a conflictelor morale provocate de oameni care nu ar fi trebuit niciodata sa locuiasca in aceeasi casa.
Cu îndrăzneala unui alchimist contemporan, Claudiu Simion combină concepte metafizice cu teorii ale fizicii cuantice și reinterpretează existența Îngerilor din perspectiva omului modern – totul sub acoperirea unui thriller care te ține cu sufletul la gură chiar de la prima pagină.
Despre cum o călătorie în Maroc este nu numai explorare, aventură și distracție, ci și o călătorie interioară în explorarea și depășirea propriilor emoții, limitări și provocări. Prin nenumărate fotografii și povestiri din locuri înepărtate, haideți cu mine la pas într-o călătorie autentică prin Maroc.
O legendă dintr-un timp demult apus deschide porțile către un univers magic și scrie indirect destinele personajelor, puse față în față cu puteri pe care cu greu le pot stăpâni, dar pe care trebuie să le înțeleagă până în adâncul ființei și să le accepte. Într-un univers mistic, unde necunoscutul pândește la fiecare pas, personaje complexe, mânate de propriile interese și animate de setea de putere, schimbă destine, jucându-se cu viața celor mai puțin norocoși. Regi și regine, creaturi mitologice, vampiri și oameni, se adună cu toții într-un dark fantasy original, în care autoarea construiește un nou univers, creând scena perfectă pentru a da substanță întregii povești. Când misterul se ascunde în fiecare colț întunecat, legendele se contopesc cu realitatea, într-un roman imersiv, care va absorbi în totalitate cititorul, transpunându-l într-o lume mistică, unde totul este posibil.
Dragostea nu cunoaște limite. Aceasta este mesajul transmis de Cleopatra, un nou roman al autoarei Timea Y. Arin, care o aduce în prim-plan pe misterioasa regină egipteană.
Regatul Mirodeniilor este volumul 4 din seria Epic Fantasy de Sylvie Danielle Matias.
O capodoperă e măiestrie și trudă, e aer, foc și apă, e bucată smulsă din sufletul nemuritor al autorului. De aceea, se va nemuri și ea, va fi eternă.
“Pași în trecut” ne descoperă cum aceste bucăți de suflet nemuritor, în timp, pot redeveni un întreg. Un costum vechi cusut cu fir de aur de mâini neștiute are și el memoria lui; fiecare atingere, emoție sau dor, a celor care l-au creat și purtat.
O poveste care începe în prezentul zilelor noastre și ajunge departe, înapoi în timp, pe vremea dacilor. Aurus, personajul principal, ne dezvăluie lumea din afara și dinăuntrul lui, în timp ce își caută menirea pe acest pământ. Apoi, ne lasă pe noi să-l catalogăm cum simțim de cuviință. E un barbar? Un erou? Sau un simplu om?
O legendă dintr-un timp demult apus deschide porțile către un univers magic și scrie indirect destinele personajelor, puse față în față cu puteri pe care cu greu le pot stăpâni, dar pe care trebuie să le înțeleagă până în adâncul ființei și să le accepte. Într-un univers mistic, unde necunoscutul pândește la fiecare pas, personaje complexe, mânate de propriile interese și animate de setea de putere, schimbă destine, jucându-se cu viața celor mai puțin norocoși. Regi și regine, creaturi mitologice, vampiri și oameni, se adună cu toții într-un dark fantasy original, în care autoarea construiește un nou univers, creând scena perfectă pentru a da substanță întregii povești. Când misterul se ascunde în fiecare colț întunecat, legendele se contopesc cu realitatea, într-un roman imersiv, care va absorbi în totalitate cititorul, transpunându-l într-o lume mistică, unde totul este posibil.
James Clawale, un tânăr de 19 ani dintr-un sătuc îndepărtat și orfan de tată, îl întâlnește pe Henry Harvey, ultimul Cavaler Fulger rămas în viață. Intrigat de povestea bărbatului, care-l menționează și pe tatăl său, James pleacă alături de el către capitala Regatului Fulgerului, Zarrion. De-a lungul călătoriei, James întâlnește persoane uimitoare precum: Diana Asterion, Landon Wind, Aeyden Thalis, Ress Fullbuster, care-l fac să concureze într-un turneu al morții pentru coroana Regatului.