‘Balak! Balak! – Șase săptămâni în Maroc’ relatează prima călătorie de lungă durată pe care am efectuat-o în afara Europei. La vremea respectivă nu aveam cine știe ce experiență de călătorit, nici parteneri de călătorie, și nici un plan foarte precis. Un lucru știam însă sigur: îmi doream foarte mult să călătoresc fără să mai alerg cu sufletul la gură să văd toate obiectivele turistice. Voiam să am timp să respir, să admir și să simt ceea ce mi se întâmplă. Fără să mai fug.
Mi-am luat bilet de avion și atunci imaginarul și visul meu s-au transformat în inevitabil. Vrând nevrând, a trebuit să plec. Cu frici, cu ezitări, chiar și cu naivitate și inocență de călător curios și neastâmpărat. Nu am știut ce mă așteaptă în Maroc oricât de mult am citit și conspectat ghiduri de călătorie. Ghidurile sunt obiective, cu informație scurtă, succintă, la obiect. Iar părerile altora sunt întotdeauna subiective, strâns legate de personalitatea și caracterul omului. Dacă ascultam tot ce îmi ziceau ba unul ba altul, nu aș mai fi plecat niciodată. Niciodată nu ești suficient de pregătit, dar ești în pasul în care poți să faci saltul la următorul nivel în urma unor provocări neașteptate. Așa a fost pentru mine și exact asta descriu în această carte.
Marocul mi-a oferit în același timp multe surprize plăcute, dar și un șoc cultural la care nu mă așteptam. M-am pierdut pe străzile întortocheate din medinele arabe, unde GPS-ul nu are semnal oricât te-ai ruga la Allah. M-am ferit de măgarii încărcați cu marfă care mișună peste tot. Ba chiar am condus și mi-am parcat mașina printre măgari. Am învățat să fiu dură și de neîmblânzit cu ghizii falși și la negocieri. Mi-am făcut prieteni și am mâncat cu mâna dintr-o mare oală la comun. Am urcat pe cea mai înaltă dună din Maroc la răsărit și am luat micul dejun cu localnicii într-o peșteră. Am dormit în cort sub palmieri și am traversat albia râurilor de munte ca să ajung în sate uitate de lume. Niciun oracol nu mi-ar fi putut prevesti vreodată că am să fac aceste lucruri, pentru că ține până la urmă de noi ce alegeri facem în viață și unde mergem.
Această călătorie a devenit fără să îmi dau seama un pretext să mă dezvolt. Am învățat să găsesc soluții cât ai clipi din ochi, să-mi ascult intuiția și instictele și, nu în ultimul rând, să trăiesc aliniată cu valorile mele interioare. Am învățat să accept diferențele dintre oameni și diferite culturi și să iau de acolo ce este mai benefic pentru mine. M-am cunoscut mai bine și mi-am conștientizat nevoile mai profund. M-am împrietenit și m-am conectat, de fapt, cu mine.
Vă doresc din tot sufletul ca lectura memoriilor mele prin Maroc să vă aducă toată inspirația, cunoașterea și suportul în a vă trăi orice vis fără regrete.
