Aceste mesaje se remarcã prin învãţãturile spirituale ce ajutã omul atât pe pãmânt cât şi dupã, şi clarificã multe aşa zise “enigme” din Biblie, precum transformarea vinului în apã, moartea lui Lazãr, “concepţia imaculatã” precum şi adevãrata misiune de acum 2000 de ani a lui Iisus pe lume, şi anume rãspândirea veştii cã posibilitatea ca omul sã primeascã Iubirea Divinã a lui Dumnezeu, a fost restauratã de cãtre Acesta, dupã ce fusese pierdutã de cãtre primii oameni, cunoscuţi sub numele de Adam şi Eva.
Printre spiritele care transmit mesaje din lumea de apoi se numãrã Iisus, Abraham Lincoln, George Washington, Otto von Bismarck, Martin Luther, cãlugãrul reformator, Mary Eddy Baker, R.G. Ingersoll, Emanuel Swedenborg, Caligula, Nero, apostolii lui Iisus, precum şi alţii.
Meetings of fate - volume I in the Angel Afterlife series
The central theme in the Angel Afterlife series is the journey toward self-awareness to uncover one’s inner power in order to stop a demon apocalypse.
Il Valacho este unul dintre cele mai bune, mai interesante și mai moderne romane istorice românești, cu un Mihai aflat la antipodul simplificărilor de moment.
Silviu Bacuiani zugrăvește lumea satului în perioada colectivizării forțate, o mișcare violentă, un proces traumatizant, care a dus, într-un mod agresiv și nemilos, la distrugerea țăranului român. Cei care se opuneau erau supuși la chinuri fizice violente, aruncați în temnițe ori chiar uciși.
Un roman zguduitor, în al cărui univers, odată intrat, te va îmbrățișa un profund sentiment de compasiune, căci însuși cuvântul plânge de durere.
Avem nevoie să investim acum în ceea ce se merită cu adevărat, decât să investim mai târziu bani, timp, energie, lacrimi și suferință pentru a recupera măcar o parte din ceea ce am pierdut prin neglijență.
Cartea de față vrea să ofere un semnal de alarmă pentru a începe să gândim. Cu alte cuvinte să analizăm de ce facem ceea ce facem. De ce credem ceea ce credem? De ce avem stilul de viață pe care-l avem? De ce stăruim într-un lucru care nu ne aduce sănătate fizică, mintală și spirituală? Când vom investi în ceea ce contează cu adevărat? Când vom fi singuri la spital plângând cu punga de pastile după noi? Abia atunci? Sau când va fi prea târziu? De ce să n-o facem acum, prevenind? De ce să nu fim inteligenți? De ce nu vrem să fim cu adevărat fericiți? Totul depinde de noi. Cum spunea titlul unei cărți scrise de Ion Copăceanu: „Alegerea... prețioasa, dar și teribila alegere.”
Pământul, secătuit și muribund, a fost abandonat de omenire, care s-a risipit în spațiul cosmic. Dar oamenii au luat în exodul lor neliniștile și dilemele speciei. Pus în fața unei neașteptate provocări interioare și urmărit de obsedante temeri, Personajul principal, decide să revină pe Pământul părăsit de oameni, dar pe care viața sălbatică încă își urmează cursul, încercând cu încăpățânare să se adapteze noilor condiții induse de Soarele muribund.
Amnezia indusă personajului principal ne poartă printr-o serie de amintiri și fapte care de care mai controversate. Clinica secretă din Alpii elvețieni este o veritabilă închisoare pentru Daniel Simmons, iar lupta sa pentru a scăpa teafăr de acolo este foarte dificilă. Cine și de ce îl vrea nebun și prizonier?
Este o carte autobiografică a călătoriei spirituale a unui suflet care aspiră la desăvârșire, la recunoașterea de Sine. Pe calea spirituală apar multe încercări, uneori obstacole greu de recunoscut într-o lume în care mulți vor să îți vândă orice. De aceea, pentru a evita astfel de situații, pentru a fi de ajutor și altora care au nevoie, este prezentat cu detalii cum deosebești un maestru autentic de unul fals, cum îți activezi vocea inimii pentru a recunoaște adevărul. În structura umană există nevoia de apartenență la un grup în care omul respectiv să se simtă valorizat și atunci când găsește o astfel de grupare e nevoie să își stabilească niște repere, după care să se asigure că a găsit ceea ce are nevoie, sau nu. Experiența împărtășită în această carte poate fi de ajutor unui căutător adevărat. Sunt de asemeni prezentate și anumite realizări minunate care pot fi experimentate în tot acest proces de auto-cunoaștrere: trăiri mistice, practici spirituale in energetica corpurilor de lumina, comuniuni cu arhangheli și alte aspecte care pot ajuta în stabilirea reperelor spirituale interioare ale omului contemporan.
„Vulturul este o scriere remarcabilă prin tonul inspirat, minuția reconstituirii, scenele de masă și prin înțelegerea tragismului unei existențe eroice fără șansă.” (Mihai Ungheanu)
Galaxia a fost cotropită și cucerită aproape în întregime de civilizația Xilecșilor, cu câteva excepții, una dintre ele fiind civilizația umană. Pentru a-i aduce pe toți la un numitor comun al dezvoltării dorite de ei, Xilecșii au înființat Lagărul de Conversie Biologică Fundamentală, unde non-xilecși special selectați sunt ajutați să se transforme în agenți-spion pentru lumile din care fac parte.