Pe albul imaculat al unui prestigios porțelan italian este pictat sufletul unei femei în pragul vârstei de treizeci și cinci de ani. Desenul începe cu negru, culoarea autorității, a oamenilor de afaceri, a eleganței și a magiei. Acesta este completat de tușele aurii care simbolizează luxul și marea la răsăritul Soarelui. Secretul dulce care umbrește strălucirea îi este ferecat de aproape o jumătate de deceniu în suflet.
Secolul XX e pe sfârșite și pentru Marilena Stoica a sosit momentul bilanțului. Tot ce își propusese la terminarea facultății realizase deja și nu se aștepta ca Soarta să îi scoată în cale o încrucișare de drumuri.
Roșul din tubul cu vopsea țâșnește și împrăștie pete neuniforme. Roșul pasiunii și al păcatului care defineau relația cu fascinantul om de afaceri italian, secretul ei cel mai drag. Încotro să o ia? Puterea magică a primului Ti amo! pe care reușește să-l pronunțe după îmbătătoarele declarații de dragoste ale lui Riccardo și îmbrățișarea strânsă a unui copilaș îi indică strada spre fericire.
Locul ei este lângă cel care reușește să o copleșească cu dragostea lui, să o domine și să scoată din rebela Marilena Stoica acea Marlen docilă, blândă, în stare să facă fericit un bărbat. Locul ei este în Italia, acolo unde se îmbină două regiuni: Emilia-Romagna, renumită pentru tradiția culinară, și Toscana lui Leonardo da Vinci, alături de cel care era, de peste cinci ani, amantul perfect.
Câteva luni mai târziu, în paleta de culori, galbenul începe să vibreze. Peste roșul lui Riccardo, oranjul vestește nașterea fetiței lor, Aurora. Din cinica Marlen nu a rămas aproape nimic. Doar câteva pete galbene, simbolul geloziei chinuitoare, strică frumusețea desenului și-i lasă un gust amar, dar la scurt timp cade din nou în mrejele lui și poartă în pântece moștenitorul renumitei familii.
Cu dorința ca Riccardo să rămână ultimul bărbat din viața ei, Marlen trece în controversatul an 2000. Nu-și imaginează că o undă subterană va distruge echilibrul vitrinei cu prețioasele colecții de porțelanuri „Bianchi”. Vopsele împrăștiate, cioburi colorate și desene încărcate de semnificații zac pe marmura lucioasă. Sunt fragmente din sufletul ei rănit.
Printre lumini și umbre, purtând în spate o povară sub a cărui greutate îngenunchează, Aurora și Leonardo îi dau puterea să se ridice. Dar nu e de ajuns, și de această dată Soarta e bună cu ea. Îi scoate în cale un om înțelept. Acesta o învață să facă primii pași și apoi să fugă.
Marilena va trebui să descopere albastrul, simbolul serenității, în Cerul limpede de la fereastra dormitorului, în valurile mării sau în doi ochi hipnotizanți. Va reuși oare? Vechea Marlen îi va sări în ajutor?
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie.