“Sub aripa lui Zalmoxis personajele cărții prind viață, iubesc, se revoltă, cuceresc și sunt cucerite. Nicicând istoria nu a fost mai accesibilă ca în romanul Linei Moacă.” (Natașa Alina Culea)
“Autoarea dovedește un real talent în a captiva cititorul de la prima până la ultima pagină – personaje memorabile, trăiri, sentimente puternice, reflecții personale, iubiri și trădări, tradiții și obiceiuri străvechi, zbucium și lupte, date istorice și militare, călătorii pe meleaguri îndepărtate, toate ne sunt oferite într-un amestec seducător, de-a dreptul impresionant.” (Delicatese Literare)
“Pași în trecut e o lecție de viață și de istorie. Pași în trecut e despre căderea ușoară de la extaz la agonie, despre greșeli, despre puterea cuvântului. Un amestec tumultos de dorință, rațiune și simțire, cartea Linei Moacă surprinde prin unicitatea și veridicitatea scriiturii nostalgice și clocotitoare. Pași în trecut te conduce, fie că vrei, fie că nu, înspre căutarea sentimentelor și gândurilor care se ascund în cele mai întunecate cotloane ale minții tale.” (BookNation)
“După Oameni, îngeri şi demoni – un fantasy seducător şi Valuri de viaţă – un romance tulburător, am fost sigură că Paşi în trecut mă va surprinde plăcut şi nu m-am înşelat. Cel de-al treilea roman al Linei Moacă poate fi descris simplu prin SUPERB. Nu doar că mi-a furat întreaga atenţie, ci m-a uimit cu documentarea amplă şi construcţia minuţioasă a subiectului şi a personajelor. E genul de poveste wow pe care mi-am dorit să o lecturez şi sunt bucuroasă că am avut ocazia să călătoresc prin pagini de istorie, de viaţă, de iubire.” (Chicklitmagazine)
“Rămâne la latitudinea ta dacă te lași cuprins de magie, de vâltoarea acțiunii și de poveste, pentru că da, Lina nu își “abandonează” cititorul. Nu îl lasă numai să citească, îl lasă să dea sfârșitului poveștii valențele pe care le dorește, îl lasă să își imagineze și să aleagă varianta lui de deznodământ, iar pentru mine gradul acesta de implicare în care mă simt luată de mână și trasă în poveste, îmi denotă nu numai talentul autoarei cât și atenția către cititori. Poate vi se pare că m-am lăsat prinsă de poveste dar vă spun că am trăit fiecare pasaj, fiecare tresărire și fiecare zbucium.” (Anca și cărțile)
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie.