Prezentul volum de poeme, prin titlul său atât de elocvent, abordează teme extrem de variate care, pe lângă faptul că fac parte din cotidian, reprezintă experiențe marcante din viața poetului Silviu Bacuiani. Astfel, acesta explorează subiecte ce fac referire la modul în care decurge existența umană, sub toate formele acesteia: iubiri, dezamăgiri, trădări, toate trăirile fiind refractate de apariția femeii, oglindită în ochii veșnicul îndrăgostit. O altă parte inclusă în această operă constă în versurile adresate Toamnei, care se transformă atât în mesagerul iubirii, dar și în călăul acesteia. Poeziile inoculează speranța în sufletul celui care le înțelege esența, prin prisma faptului că nu este negată ideea de redescoperire a acelei iubiri evelatoare care, ulterior, să evolueze într-o dragoste mirifică.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie.