Am socotit necesară apariția acestui ghid pentru a fi de ajutor oricărui practicant Reiki – util în viața de zi cu zi. Am citit câteva cărți dedicate subiectului Reiki și am ajuns la concluzia că sunt prea complicate și că nu oferă ceea ce omul de rând, fiecare dintre noi are nevoie: soluții simple la problemele care ne înconjoară… am să mă bazez și pe cazuistica pe care am întâlnit-o în practica de terapeut, dar și în viața de zi cu zi, astfel ca totul să fie și mai clar. Știu că, până la urmă, ceea ce contează pentru fiecare practicant Reiki este experiența personală și că adevărul și cel mai mare maestru spiritual este viața însăși. Am de gând să spun în această carte și unele lucruri care nu se spun în mod uzual în cărțile de Reiki, nu pentru a știrbi în vreun fel puterea și cunoașterea noastră, ci pentru că, de multe ori suntem așa de plini de ceea ce știm încât nu mergem mai departe. Oricine poate face Reiki pentru că acest sistem de terapie este unul intuitiv, nu rațional, ceea ce face ca să fie larg accesibil. Reiki este terapie prin punerea palmelor. Și atât! Mai târziu a evoluat pentru a ajunge așa cum îl cunoaștem astăzi.
Recenzii
Nu există momentan nicio recenzie.