Vegetal

„Este o apocalipsă a verdelui, mereu surprinzător de frumoasă în tragismul ei, şi astfel unică, îndrăznesc să spun, în literatura română de gen. Fantasticul şi ştiinţifico-fantasticul îşi găsesc locul în această apocalipsă prin folosirea cu parcimonie de către autori a visului sau halucinaţiei, pe de o parte, a unei forme de telepatie şi a mutaţiei genetice, pe de altă parte. Ce şi când este folosit oricare cititor poate decide pentru sine, eu spun că este mai bine să se continue lectura în ritm susţinut;Vegetal este şi o provocare poetică, nu numai ficţională.”

Cătălin Badea Gheracostea

„Mai trăise odată asemenea spaimă, când porumbii izbiseră pe neașteptate, cu o sălbăticie nemaiîntâlnită până atunci. Se petrecuse în marginea dinspre luncă, la vreun kilometru de casa lor, aproape de vechiul canton cefere. Două case fuseseră pierdute, murise și-un om, un bătrân de care zicea lumea că pe vremuri dregea biciclete. Îl înghițiseră. Spuneau oamenii că-i auziseră zbieretele un sfert de ceas. Apoi liniște. Și, de parcă nu s-ar fi petrecut nimic, lanul se liniștise îndată. Era mai mic pe vremea aceea și aflase că porumbul poate să omoare de-adevăratelea. Pe negândite.”

Vegetal, Dănuț Ungureanu și Marian Truță

„Țelul autorului nu trebuie să se limiteze la injecția cu adrenalină, ci să vizeze omenescul, prietenia, dragostea, ce pot deveni ele în alte lumi şi alte timpuri, lucruri minunate, ori îngrozitoare. Cred că povestea de față e una din acelea care dau o șansă miraculosului din noi. Când simţi nevoia să spui ceva, nu poţi să te întrebi mereu dacă „se cere”. Ce fel de om vrei să fii, de fapt? Tu însuți, din când în când, sau „ce se cere”, în permanență?”

Dănuț Ungureanu

„Mare parte din vacanțele copilăriei mi le-am petrecut la țară, într-un sat din lunca Argeșului, lângă un deal cotropit de vii și de livezi de pruni și străjuit la poale de lanuri de porumb la fel de verzi și de sălbatice precum o junglă atotstăpânitoare și definitivă.
Așadar, într-un fel, a fost inevitabil ca povestea din Vegetal să nu mă ajungă din urmă.”

Marian Truță