Vulturul – Anul 1595

„Vulturul, semnul sub care se desfășoară portretizarea lui Mihai Vieazul, este cel al vulturului de Bizanț, simbol al purității unei culturi și a unei lumi trăind în respectul omului și al libertății. Complexitatea acestui caracter, amploarea ideilor sale fac din Mihai un erou memorabil.
Vulturul rămâne un roman ce probează vocația de autor de proză istorică a lui Radu Theodoru. Scris alert, într-o tehnică pe care romanul contemporan pare să o învețe din fidela observare a legilor montajului cinematografic, Vulturul e o carte scrisă cu patima istoriei neamului și cu o deplină cunoaștere a epocii înfățișate.”

Titus Vâjeu

„Vulturul este cel mai bun roman al lui Radu Theodoru, una dintre cele mai bune cărți de inspirație istorică apărute la noi.”

Nicolae Baltag

„Ideea de liberate, pentru care a tratat cu toți principii Europei, nu era o simplă nebunie a unui monarh, ci o credință egală cu o doctrină. Dar neșansa voievodului a constat în faptul că a tratat cu o Europă fărâmițată de orgolii mărunte.
Radu Theodoru încearcă să-l pună pe Mihai într-o altă lumină. Eroismul domnitorului, dragostea lui de țară, de oameni, sunt dublate de o mai largă înțelegere politică, de spiritul său modern (pentru epoca aceea), axat pe colaborarea cu Europa.”

Emil Manu

„Ca să descopere contemporaneitatea lui Mihai, Radu Theodoru a cercetat arhive, documente, studii istorice, a reconstituit «agendele imaginare» (diplomatice, de curte, de campanie etc.) ale eroului, i-a intuit itinerariile și concepțiile, a citit printre rânduri. Mihai trăiește într-o epocă barocă, într-o Europă care pierduse certitudinea cruciadelor posibile, dar nu și nostalgia lor. Febra diplomatică a primelor două volume din ciclul „Vulturul”, preparativele uriașe, iscodirile, relațiile, corespondența, contactele fac din voievodul valah un personaj de tip continental, care-și depășește condițiile istorice.
Pentru amatorii de romane polițiste cu tentă istorică. Radu Theodoru oferă o scriere mai grea, dar nu mai greoaie, intenționând să-l salveze pe erou din mitologia tradițională și, fără să-i denatureze autenticitatea, să-l prezinte ca pe un personaj de dimensiuni neobișnuite. «Pohta bizantină» a voievodului, planul său de refacere a imperiului roman de răsărit, salvarea Europei din fața puhoiului turcesc nu sunt aberații, nu sunt afirmații gratuite, frecvente în ficțiunile autorilor. Prozatorul vrea să ne convingă, cu multă documentare, dar și cu multă fantezie necesară în asemenea cazuri, cu alte cuvinte cu multe intuiții, că Mihai putea s-o facă, dar nu singur, ci într-o Europă organizată lucid. Mihai era un tip de luptător realist, care nu ignora pregătirea diplomatică a unei acțiuni militare, dar mai mult, din context reiese ideea că-l interesa în mod deosebit viața politică a continentului. Pe la curtea voievodului se perindă dieci și zugravi învățați, soli și neguțători, curieri diplomatici și spioni care aduc gusturi și veșminte noi, dar inima acestui european care a fost Mihai, bate lângă pământul țării, visând-o nebunește mereu neatârnată.”

Emil Manu

Inaugurată prin Brazdă și paloș (1954), proza de inspiratie istorică a lui Radu Theodoru câștigă cu timpul în maturitate și adâncime. Părăsind cu trecerea vremii regimul convențional și mai facil al romanelor de capă și spadă (adecvate la specificul național), autorul își propune, și în mare parte reușește să realizeze, printr-o documentare amplă și respectarea strictă a acesteia, o „sinteză a veacurilor” de istorie românească, de la Burebista și până în contemporaneitate.
Epoca de predilecție este cea a domniei lui Mihai Viteazul, căreia îi aparține și cea mai reușită secvență epică a ciclului, masiva tetralogie VULTURUL (1971-1974) este o lucrare încununată cu Premiul pentru literatură Ion Creangă al Academiei Române.