Mineral

Aceleași
fețe înfometate… Aceleași scenarii răsuflate, mereu aceleași… Un nou-venit
tăiat într-un gang… O procesiune. Sfinții părinți de-ai „Adoratorilor
Pietrei”… Uite și ceva mai palpitant: o sinucidere live, cu mulțime de
gură-cască. Dar și de-astea sunt cu duiumul. Aceleași știri: „Milițiile preiau nordul Arealului Helvet”;
„Convoaie de cartofi blocate la granița
cu Portugaña. Foametea revine în Arealul Elen.”; „Incendiile mistuie rezervația
forestieră Manaus”.

La scara vieții
umane, piatra pare veșnică, nemuritoare și de neschimbat.

Tot căutând
nemurirea, în cele din urmă o vom descoperi. Dar s-ar putea ca rezultatul să nu
fie pe măsura așteptărilor și astfel să pierdem ceea ce ne definește, și anume umanitatea.

Această amară
experiență au trăit-o pe deplin personajele din Mineral.

Marian Truță

Să nu disprețuim oglinzile de
bâlci, care deformează intenționat, dar ne fac să privim mai atenți la oamenii
din scrieri. Nu de multe ori avem șansa de-a redescoperi ce ne-am antrenat cu
toții să ignorăm. Și să apreciem cu un simț regăsit ceea ce am etichetat pe
nedrept ca banal: omenescul.

Dănuț Ungureanu

„În
Mineral, ce nu se știa că poate fi
viu fiindcă e piatră va căuta să intre în contact cu aceeași umanitate,
definită mai ales prin iubire, pe fundalul dansului mut al asteroizilor de
deasupra unui zgomotos Pământ decăzut...”

(Cătălin Badea-Gheracostea)