Familiarul, certitudinea, obişnuinţele, viaţa mea cu totul, rămâneau în urmă strivite sub greutatea primului pas către libertate.Opt ani mai târziu sunt împăcat cu viaţa şi vă scriu aceste rânduri de acasă, din căsuţa de lemn ocrotită de mesteceni şi de Munţii Apuseni. Cândva bucureștean, acum neorural.
De ce această carte?
Vreme de șapte-opt milenii, medicina a supraviețuit, uneori a prosperat, alteori s-a rafinat bazându-se aproape exclusiv pe compasiunea pe care o ofereau medicii vremurilor respective. De ce spun asta? Pentru că mijloacele lor de a vindeca sau ameliora suferința în accepțiunea modernă erau extrem de limitate. Practic, exista o mare probabilitate ca medicii vremurilor apuse să facă mai mult rău decât bine suferinzilor îngrijiți. Odată cu îmbunătățirea radicală a metodologiei de cercetare și a tehnologiilor implicate, medicina a devenit tot mai eficace. S-au îmbunătățit posibilitățile de diagnostic și tratament ducând la rezultate inimaginabile în ceea ce privește vindecarea, prelungirea vieții sau îmbunătățirea calității ei. Aceste realizări au atras după ele o marcantă creștere în importanță a componentei cognitive în educația medicală, lăsând astfel îndelung căutata compasiune în plan secundar într-un caz fericit și la voia întâmplării în majoritatea situațiilor. Criza compasiunii este globală, nu este specifică sistemului medical românesc, chiar dacă acesta din urmă are inserțiile lui mioritice. Însă omenirea își revine și își cere drepturile la umanitate în toate aspectele îngrijirii medicale. Cartea este tocmai despre nevoia și oportunitatea de reumanizare.
Chiar aici, în România!