Am crescut într-o casă ticsită de cărți, adunate de părinții mei, mari cititori în tinerețe. Inevitabil, la un moment dat, magnetismul lor s-a răsfrânt asupra mea și am început să le citesc sistematic, străduindu-mă să țin evidența strictă, pentru a fi sigură că nu omit niciuna.
Înclinația pentru scris s-a văzut devreme, încă din clasele primare, manifestându-se prin compuneri interminabile, însă până la a deveni autor au mai fost câteva etape.
Citind diverse romane, între două lecturări ale aceleiași cărți, gândul îmi era tot la acțiunea din carte și astfel, îmi imaginam tot felul de continuări, pe care le adaptam treptat, în funcție de ceea ce scriitorul hotărâse pentru opera sa, pe măsură ce avansam cu cititul. Nici nu știu când am început să mă transpun în locul diverselor personaje și în filmul cărții, rulat în mintea mea, îmi atribuiam rolul acestuia, în scenariile inventate de mine. Nu de puține ori nu mi-a fost pe plac niciunul dintre personajele reale ale cărții într-atât încât să mă imaginez în locul său. Fantezia mea a găsit rapid o soluție și pentru asta, creând noi personaje pe care să le introducă în poveste, cu origine, background, abilități, personalitate și aspect, care să se contopească cu povestea originală. Astfel, autorii respectivelor cărți au urmat un plot și eu cream poate zeci de alte plot-uri în jurul acestuia, pentru fiecare carte citită.
Încet, încet, noi povești au început să răsară, ca niște semințe încolțite în mintea mea. Semințele au crescut într-atât încât au început să mă obsedeze și singurul mod în care am reușit să mă eliberez de acele idei a fost scriind.
Așadar, nu știu când s-a născut pasiunea mea pentru cărți, cu siguranță nu odată cu mine, în 1991, chiar dacă uneori așa simt, căci le iubesc de când mă știu. Chiar dacă am citit cam tot ce mi-a picat în mână, când vine vorba despre scris însă, sunt ceva mai pretențioasă. Nu scriu decât tipul meu favorit de lectură. Și anume, la cărțile ce au anumite elemente comune: povestea să nu-și dezvăluie ușor tainele, oferind totul pe tavă cititorului – deși îmi doresc să creez lecturi relaxante și ușor de citit, consider că e bine ca cititorul să-și pună puțin mintea la contribuție pentru a înțelege anumite aspecte și să emită constant teorii pe care să le compare cu dezvăluirile poveștii, pe măsură ce aceasta avansează. Acțiunea dinamică și cât mai greu de anticipat – care nu lasă cititorul să se plictisească nicio clipă, pe ideea că mereu trebuie să se întâmple ceva și, nu în ultimul rând, atenția la detalii – nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării și totul trebuie să se lege. Chiar dacă această legătură are loc cincizeci de pagini mai târziu sau chiar la finalul cărții.
Biografie Autor
Am crescut într-o casă ticsită de cărți, adunate de părinții mei, mari cititori în tinerețe. Inevitabil, la un moment dat, magnetismul lor s-a răsfrânt asupra mea și am început să le citesc sistematic, străduindu-mă să țin evidența strictă, pentru a fi sigură că nu omit niciuna.
Înclinația pentru scris s-a văzut devreme, încă din clasele primare, manifestându-se prin compuneri interminabile, însă până la a deveni autor au mai fost câteva etape.
Citind diverse romane, între două lecturări ale aceleiași cărți, gândul îmi era tot la acțiunea din carte și astfel, îmi imaginam tot felul de continuări, pe care le adaptam treptat, în funcție de ceea ce scriitorul hotărâse pentru opera sa, pe măsură ce avansam cu cititul. Nici nu știu când am început să mă transpun în locul diverselor personaje și în filmul cărții, rulat în mintea mea, îmi atribuiam rolul acestuia, în scenariile inventate de mine. Nu de puține ori nu mi-a fost pe plac niciunul dintre personajele reale ale cărții într-atât încât să mă imaginez în locul său. Fantezia mea a găsit rapid o soluție și pentru asta, creând noi personaje pe care să le introducă în poveste, cu origine, background, abilități, personalitate și aspect, care să se contopească cu povestea originală. Astfel, autorii respectivelor cărți au urmat un plot și eu cream poate zeci de alte plot-uri în jurul acestuia, pentru fiecare carte citită.
Încet, încet, noi povești au început să răsară, ca niște semințe încolțite în mintea mea. Semințele au crescut într-atât încât au început să mă obsedeze și singurul mod în care am reușit să mă eliberez de acele idei a fost scriind.
Așadar, nu știu când s-a născut pasiunea mea pentru cărți, cu siguranță nu odată cu mine, în 1991, chiar dacă uneori așa simt, căci le iubesc de când mă știu. Chiar dacă am citit cam tot ce mi-a picat în mână, când vine vorba despre scris însă, sunt ceva mai pretențioasă. Nu scriu decât tipul meu favorit de lectură. Și anume, la cărțile ce au anumite elemente comune: povestea să nu-și dezvăluie ușor tainele, oferind totul pe tavă cititorului – deși îmi doresc să creez lecturi relaxante și ușor de citit, consider că e bine ca cititorul să-și pună puțin mintea la contribuție pentru a înțelege anumite aspecte și să emită constant teorii pe care să le compare cu dezvăluirile poveștii, pe măsură ce aceasta avansează. Acțiunea dinamică și cât mai greu de anticipat – care nu lasă cititorul să se plictisească nicio clipă, pe ideea că mereu trebuie să se întâmple ceva și, nu în ultimul rând, atenția la detalii – nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării și totul trebuie să se lege. Chiar dacă această legătură are loc cincizeci de pagini mai târziu sau chiar la finalul cărții.